Intotdeauna am fost atras de culoarea cerului, mai ales cand ajunge la un albastru inchis...
un albastru profund, in care sa te pierzi, in care sa-ti odihnesti ochi obositi de atata culoare si lumina ce ne cuprinde viata...
Deosebit momentul in care te uiti in sus si vezi...
doar albastru... si pete albe de nori pufosi, facuti parca din vata din care cand eram mici faceam papusi...,
te uiti in jos si vezi vesnicele unde ale apei, cerculete si mii de cerculete, care iti atrag atentia,
si cand inchizi ochii obosit de atat frumusete, auzi usor sunetul lopetii afundate lin in apa..., si glasuri de tineri indragostiti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu