Iată că nu a trecut mult şi drumul mi-a purtat paşii din nou către natură, în acel loc minunat pe care toţi îl cunoaştem sub denumirea de Munţii Ciucaş.
Pornit la drum cu maşina personală am reuşit să urc până la izvorul lui Ioan, de unde am fost preluat de o maşină a cabanei care m-a dus până la începutul traseului montan.
Dacă în prima încercare de a ajunge la înălţimea de 1954 m pe care o are vârful Ciucaş am început traseul pornind pe Şaua Tigăilor urmând a mă întoarce pe vârful Ciucaş, traseu nerealizat însă complet atunci, acum am pornit în sens invers. Drumul în prima porţiune este comun, aşa că eram obişnuit cu el. După scurt timp am ajuns la bifurcaţie şi de data aceasta am mers prin partea dreaptă, drumul urcând la marginile stâncilor.
O privelişte minunată se vedea spre vârful Zăganu,
unde soarele îşi trimitea lumina într-un mod deosebit. Tot privind spre dreapta observam munţi, păduri, dar în depărtări se puteau vedea şi aşezări omeneşti, probabil din zona Buzăului.
Drumul îmi părea uşor, paşii mă purtau înainte în timp ce privirea îmi era furată de frumuseţea peisajului. Am ajuns însă la o zonă unde urcuşul devenea abrupt. Drumul se continua pe un torent cu multe pietre mari ce semănau cu nişte scări.
După un mic efort am ajuns în vârful torentului, dar încă nu eram la înălţimea maximă. De aici am mers spre vârf, am trecut pe lângă numeroase stânci ce parcă erau nişte degete ridicate spre cer ( în stânga se vede Zăganu, în dreapta stânci de pe Ciucaş),
şi într-un final am ajuns la indicatorul ce anunţa că în sfârşit sunt în vârf.
Desigur atât înainte de a ajunge în vârf, cât şi la drumul de întoarcere prin şaua Tigăilor m-am înfruptat din roadele naturii. Având forma unor bobiţe şi o culoare albastru închis când sunt coapte, afinele sunt bine cunoscute în această zonă.
Închei aceste rânduri cu bucuria că am putut ajunge în aceste locuri şi aşteptând cu drag momentul în care o să revin pe vârful Ciucaş.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu