Aici sigur cântă cocoşul

Din nou pe Ciucaş

Iată că nu a trecut mult şi drumul mi-a purtat paşii din nou către natură, în acel loc minunat pe care toţi îl cunoaştem sub denumirea de Munţii Ciucaş.

Pornit la drum cu maşina personală am reuşit să urc până la izvorul lui Ioan, de unde am fost preluat de o maşină a cabanei care m-a dus până la începutul traseului montan.

Dacă în prima încercare de a ajunge la înălţimea de 1954 m pe care o are vârful Ciucaş am început traseul pornind pe Şaua Tigăilor urmând a mă întoarce pe vârful Ciucaş, traseu nerealizat însă complet atunci, acum am pornit în sens invers. Drumul în prima porţiune este comun, aşa că eram obişnuit cu el. După scurt timp am ajuns la bifurcaţie şi de data aceasta am mers prin partea dreaptă, drumul urcând la marginile stâncilor.

O privelişte minunată se vedea spre vârful Zăganu,

unde soarele îşi trimitea lumina într-un mod deosebit. Tot privind spre dreapta observam munţi, păduri, dar în depărtări se puteau vedea şi aşezări omeneşti, probabil din zona Buzăului.

Drumul îmi părea uşor, paşii mă purtau înainte în timp ce privirea îmi era furată de frumuseţea peisajului. Am ajuns însă la o zonă unde urcuşul devenea abrupt. Drumul se continua pe un torent cu multe pietre mari ce semănau cu nişte scări.

După un mic efort am ajuns în vârful torentului, dar încă nu eram la înălţimea maximă. De aici am mers spre vârf, am trecut pe lângă numeroase stânci ce parcă erau nişte degete ridicate spre cer ( în stânga se vede Zăganu, în dreapta stânci de pe Ciucaş),

şi într-un final am ajuns la indicatorul ce anunţa că în sfârşit sunt în vârf.

Desigur atât înainte de a ajunge în vârf, cât şi la drumul de întoarcere prin şaua Tigăilor m-am înfruptat din roadele naturii. Având forma unor bobiţe şi o culoare albastru închis când sunt coapte, afinele sunt bine cunoscute în această zonă.

Închei aceste rânduri cu bucuria că am putut ajunge în aceste locuri şi aşteptând cu drag momentul în care o să revin pe vârful Ciucaş.

Cai - Tabla Buţii

Plimbare la izvorul Teleajenului – Munţii Ciucaş

Zilele trecute am avut fericita ocazie să plec într-o scurtă plimbare spre Vârful Ciucaş.

Munţii Ciucaş fac parte din Carpaţii de curbură, având totodată şi cea mai înaltă atitudine din această grupă, 1954 m.

Din aceşti munţi izvorăşte Teleajenul. Acesta în partea superioară se numeşte Pârâul Berii, în depresiunea Cheia primeşte ca afluent pârâul Tâmpa, iar la ieşirea din munţi are ca afluent important Telejenelul. La confluenţa acestora s-a format lacul de acumulare Măneciu.

Astfel într-o dimineaţă răcoroasă am pornit în drumul meu spre izvorul Teleajenului. Am parcurs cu maşina drumul până în Cheia, şi la Valea Berii am intrat pe un drum forestier ce urca la Izvorul lui Ioan, izvorul Teleajenului, iar apoi se continua până la Cabana Ciucaş. Surprinzător drumul este accesibil până la izvor pentru aproape orice fel de maşină. De la izvor însă urmează câteva pante cu înclinaţie foarte mare unde este necesară o maşină cu tracţiune integrală.

După câteva peripeţii am ajuns la cabană. O construcţie solidă, mare, la condiţii moderne. Îmi aminteam foarte puţin vechea cabană pe o vizitasem cu mult timp înainte, însă noua construcţie mi-a rămas întipărită în minte şi probabil nu o voi uita curând.

Ajunşi la cabană (poza 1) am luat din maşină cele necesare şi am plecat spre Vârful Ciucaş. Desigur echipamentul meu era format din aparatul de fotografiat şi tot ceea ce îmi era necesar pentru a putea surprinde acele peisaje minunate, adevărate minuni ale naturii.

Pentru început lipsa pădurii la altitudinea la care ne aflam m-a făcut să asemăn locul cu drumul de la Crucea Arsă spre Babele. O păşune frumoasă (poza 2) din care răsăreau semeţe un grup de stânci, Vârful Ciucaş. Ajunşi la poalele vârfului (poza 3) am cerut sfatul unor turişti referitor la partea prin care să mergem şi am fost sfătuiţi să urmăm drumul din stânga noastră, ce ocolea semeţele stânci, drumul lăsându-se în vale şi să ne întoarcem pe partea cealaltă, drumul fiind mai accesibil în acest sens de mers după părerea lor. Urmând sfatul am pornit pe drumul din stânga cu zone de coborâre dar şi de urcare. Aveam permanent stâncile în partea dreaptă, un peisaj deosebit (poza 4). După mai mult timp am ajuns în locul de unde puteam privi spre Braşov (poza 5). În acest loc m-a impresionat o stâncă ce avea forma unui portret făcut din profil (poza 6).

Din păcate urma să trecem pe lângă o stână unde se auzeau nişte câini iritaţi probabil de prezenţa noastră şi a altor turişti. Grupul în care mă aflam a luat decizia să ne întoarcem pe acelaşi traseu pe care am venit şi astfel nu pot reda in acest articol şi imagini din cealaltă parte a Ciucaşului, dar probabil voi ajunge din nou în acel spaţiu ce te ajută să uiţi de orice grijă şi te face să te minunezi şi să dai slavă lui Dumnezeu pentru toate minunăţiile pe care le-a creat.

Ape

Transalpina 1